A venit primavara! Corpul meu o simte. Au inceput alergiile, nasul infundat, stranuturi toata ziua. Dar se simte doar in corpul meu, nu si in sufletul meu. Mi-e dor sa zambesc cu toata fiinta mea, ca atunci cand aveam 10 ani si ieseam cat mai dezbracata afara, pentru ca era soare. Ca atunci cand mancam prima inghetata pe an, cand prima raza de soare imi mangaia pielea. Mi-e dor de atatea lucruri, dar incerc sa nu privesc trecutul ci sa-mi creez viitorul.
Am renuntat sa mai privesc in viitor, sa planuiesc fiecare pas pe care as vrea sa-l fac, fiecare eveniment care ar trebui sa se intample la un moment dat. Ma rezum la ceea ce este cu adevarat important. De pilda, nunta de argint a parintilor mei si nunta fratelui meu. La astea doua evenimente importante ma pot gandi, chiar este necesar sa o fac, dar nu pot face acelasi lucru si pentru ceea ce se intampla in viata mea.
Am planuit atatea cu un an in urma, iar cand a venit caldura, cand ma gandeam ca mai fericita de atat nu se putea, caci pana si soarele se bucura cu mine, totul s-a naruit. Am simtit cum scena mea mi se darama sub picioare. Cum piedestalul pe care ma asezasem cu grija incepe sa se afunde in intuneric. Mi-am vazut viata cu incetinitorul si timpul s-a oprit in loc pentru o luna de zile. O luna in care nu m-am putut bucura de soare. O luna in care am mers si am gandit precum un robot. N-am fost eu, dar nici acum nu mai sunt ceea ce am fost.
Mi-e dor de primaverile trecute, dar trebuie sa-mi creez alte amintiri in alte primaveri, in care sa fiu realista, nu visatoare!
