De ce ?

La timpul potrivit, în momentul potrivit. Cică, dar aşa să fie ? Şi oare, ce va fi de acum înainte ? Şi oare de ce aberez ? E ora 1:20 AM ! Tulai, ce caut trează la ora asta ? Dar de ce aş dormi ? Şi totuşi eu vreau ceva, sau poate pe cineva ? Câte întrebări şi totuşi de ce râd ? Ascult aceeaşi melodie de câteva ore bune. Cred că am luat-o razna ! Sau sigur am luat-o ? Sigur Oana ştie ! Trebuie să o întreb, dar asta mâine la muncă. Ce tristă e ea, să se ducă de dimineaţă la muncă. Dar cred că eu sunt şi mai tristă, că mă duc de la 12, dar stau până la 19 şi e vineri seara. Oricum nu cred că îmi făceam vreun plan prea important pentru mâine, aşa că mai bine dorm eu mai mult ca ea. Ups, nu mâine, azi deja ! Tulaaaai, cât de repede a trecut timpul. E 1:29, supeeer. Şi încă gândesc la ceea ce o să scriu mai departe. Culmea, nu-mi trece nimic prin cap. Adelinu mă trimite la somn. Câtă tristeţe. Hua Adelinu că fuge la somn. Asta este, mă duc şi eu. Somn uşor şi vise plăcute !

Poveste

Poveste lor a început într-o zi frumoasă de vară ( De ce oare toate încep într-o zi frumoasă de vară ? ). Poveste care s-a terminat parcă mai repede decât a început. E trist când ajungi să ai încredere numai în cel care îţi spune că te iubeşte. Mai apoi afli că nu te iubea, sau cel puţin asta denotă din toate acţiunile întreprinse de el. Oricum, a început atunci şi s-a terminat undeva în mijlocul primăverii după 3 ani. Wow cât timp ! Cum poţi avea atâta timp încredere într-o persoană ? Dar apoi cum poţi trece peste ? E greu să te uiţi în jurul tău şi să vezi atâta lume. Atâta lume care îţi vrea binele ... sau poate răul ? În cine mai poţi avea încredere ? La suferinţa ei au fost mai mulţi factori care au contribuit. O bună prietenă .. trist, nu ? Cât de bună era ? Sau este ? Sau poate nu mai este deloc .. Nu are nicio relevanţă, cum am spus întotdeauna, totul se iartă, nimic nu se uită. Mai apoi mai apare încă una, aşa-zisă prietenă şi ea şi apoi încă una şi încă una. Oare ce criterii în a alege prietenii avea ? Îmi vine să râd, oare de ce nu poţi fi prieten cu cineva doar pentru a ajuta ? De ce mereu aşa-zisu prieten trebuie să urmărească ceva ? Foarte haios este că ea nu a scăpat de asemenea prieteni. O urmăresc din umbră, fiecare urmă pe care o lasă ea, este adulmecată de ei, de ele .. Cumplit când te gândeşti că ai vrut să nu ieşi niciodată din anonimat, că ai vrut să nu atragi atenţia asupra ta, iar acum parcă eşti înconjurat de crocodili, într-o mlaştină. Şi totuşi, ea nu poate spune că vrea ceva ? Nu, niciodată. Consideră că nu merită destul de mult un lucru, că tot ceea ce vrea de fapt e al altei persoane. Şi totuşi, dacă nimeni nu-i lasă şi ei, ea de ce să lase altcuiva ? E tristă, dar zâmbeşte mereu, oare cum reuşeşte ? Ar vrea să iasă să se plimbe, dar e bine în casă, la căldură, cu muzica încântându-i auzul. Ce-i drept, muzica e singurul ei prieten, singura care o ascultă, sau cel puţin, care nu comentează niciodată. E tristă ...

Şi totuşi ...

Ce am păţit? Ce a păţit restul lumii? Parcă Pământul se învârte în gol. Se învârte pentru a face şi el ceva, să zicem benefic pentru omenire. Măcar de s-ar opri în loc. Să rămân acum, aici, aşa .. Să nu se mai schimbe nimic, decât dacă e spre bine, să fie totul aşa cum mi-aş fi dorit. Şi totuşi nu se poate opri timpul în loc, nu se poate opri Pământul din rotaţia lui, nu se poate nimic din ceea ce vreau eu. De ce ? Vorbeam cu anumite persoane, azi, ieri şi m-au făcut să mă simt mai bine, spunându-mi că pot face orice, doar să gândesc cât mai pozitiv şi să fiu mai optimistă decât am fost până în prezent. Am obosit să mai fac asta, am obosit să mai lupt, parcă împotriva mea. Nimic nu-mi mai convine, nimic nu-mi mai place. Ceea ce vreau nu e destul de bun şi culmea e că nici ceea ce nu vreau nu e destul de bun. Prea multe pretenţii pentru mine. What happened ? E târziu ... Sunt obosită ... MI-e dor de mine ...

Feeling ...

It's just that feeling that I cannot describe and, in a way, I don't wanna describe at all. It's just a feeling that makes me weak and makes the others do their thing. It's just that feeling, of loneliness and deceivement, that I cannot stand. I'm gonna loose my mind, but I don't care. It's ok, I really don't mind ... I learned to take all that it's given as it is and I will not change anything at all ever again. This is me ... this is real ... Real life is here and will never go away, so stop dreaming and keep on moving. Life it's your's if you know how to ask for it. This is you ! That is you ! Be yourself and no one else and keep on moving, oper your eyes. You'll see all the things you'll ever need, but just stand up for everything you believe !

Gata !

Nu mai vreau, nu mai suport, mai bine pleacă, mai bine taci, nu mă atinge, nu mă privi, acum doar lasă'mă în singurătatea mea. Vrei să zâmbesc, să râd, să simt, dar nu mai am nicio putere. Pentru cine, sau poate pentru ce? Este cineva care merită? Încerc să fac tot mai multe deodată şi îmi reuşesc, iar dacă nu, tot o scot la capăt, dar mă seacă, mă lasă fără vlagă, mă'nchide în întuneric, mă aruncă în neant. Mai bine taci şi nu mai încerca nimic, oricum nu reuşeşti să convingi o încăpăţânată. Te agiţi, dar nu reuşeşti să ajungi la capăt. Încerci să mă deschizi, dar nu găseşti cheiţa. A dispărut o dată cu mine, odată cu sentimentele şi sufletul meu. Mai bine pleacă şi lasă'mă să mor încet, să dispar şi o dată cu mine şi amintirea mea. Gata ! A fost de ajuns ! Şi am căzut, aşa cum nu am lăsat pe nimeni să cadă. Cobor uşor spre lumea mea, unde nimeni nu are ce căuta. Să nu'ndrăzneşti să te apropii, suntem doar eu şi visele mele ...

Just say it

Say you love me, that's all I need to hear, and make all that you can do, so I can feel it to. Say that you need me, that you'd like to have me forever. Say me all the things that I need to hear. You make me smile, you bring me joy, just be for me like I am for you.
Say all the tings that you want to say, but be my friend and be sincere, that is all I want from you.

Alone .. or not!

"Have the angels turned their back on me?" Ştiţi din ce melodie este ? Dacă nu, o găsiţi aici . Cam asta e stare mea şi de data asta mă fac ciudată, pentru că nu îmi lipseşte nimic. Nu'mi dau seama ce mi'ar mai trebui. Am o familie bestială, să spun aşa. Cu bune, cu rele, e familia mea. Am nişte prieteni minunaţi şi le mulţumesc pentru tot ajutorul pe care mi l'au acordat chiar dacă eu nu am vrut să accept nimic de la ei. Şi asta nu pentru că nu'i consider prieteni ci pentru că nu'mi stă în fire să cer ajutorul cuiva, mai degrabă mă ajut singură. Am cunoscut oameni şi oameni în ultimul an de zile. Mai buni, mai proşti, mai nebuni sau mai liniştiţi, toţi ne'am înţeles bine. Atunci? De ce eu am o stare de cacao? De ce nu'mi dau seama ce'mi lipseşte? Poate că ceea ce'mi lipseşte o să găsesc la altcineva. Şi atunci ăsta să fie motivul stării mele? Ce'i drept, îmi lipsesc anumite lucruri, cum ar fi zâmbetul pe care îl afişam odată, indiferent de starea mea, răbdarea, pe care am pierdut'o acum ceva timp, nevoia de o îmbrăţişare şi multe altele. Dar totuşi, ştiu că nu lucrurile astea m'ar face fericită, sau m'ar scoate din starea asta. E ceva, ajută'mă să găsesc acel ceva ...

Umbre

Alerg după umbre ale trecutului totuşi ştiind că tot ceea ce contează este viitorul. Nu mă pot abţine să nu întorc privirea doar pentru o clipită, cât să'mi arunc un ochi şi să zăresc ceva, doar pentru ca apoi să'mi reamintesc totul. Fiecare lacrimă şi fiecare suspin, fiecare zâmbet care apoi s'a transformat într'un râs ironic. Şi totuşi, alergând după acele umbre, îmi dau seama că ele sunt cele care mă aleargă pe mine şi nu mă lasă să iubesc, să trăiesc...

Ca niciodată !

Chriss JustUs - Ai Ramas feat. Dyva
Asculta mai multe audio Diverse »

De ce să vreau când tu nu vrei?
De ce să cer când tu nu'mi dai ?
De ce să aştept când tu nu apari ?
De ce să fiu eu când tu eşti altul?
De ce să te chem când tu nu vii?
De ce să te iubesc când tu nu simţi?
De ce să plâng când tu nu auzi?
De ce să te întreb când tu nu'mi răspunzi?
Şi totuşi eu vreau!
Cer!
Aştept!
Sunt eu!
Te chem!
Te iubesc!
Plâng!
Te întreb!
Poate o să vrei ceva
Poate o să'mi dai ceea ce am nevoie
Poate o să fii tu în preajma mea
Poate o să vii odată
Poate o să simţi dragoste mea
Poate o să auzi lacrima mea cum cade
Poate o să'mi răspunzi odată
...

Un fel de anotimp, uitat de timp

Niciodată nu m'am gândit că or să apară norii şi în viaţa mea. Cel puţin nu aceia întunecoşi, de care iţi este frică. Am făcut multe greşeli, am spus multe, dar sinceră să fiu, nu regret, pentru că am făcut ce am crezut atunci că e bine şi până la urmă, a fost bine, şi am spus numai ceea ce am gândit. Am stat dreptă în faţa a ceea ce am spus şi am susţinut totul cu tărie. O să sun puţin a piţipoacă, dar e destul de greu să fiu eu. Şi să spun şi de ce! Pentru că de când mă ştiu, am făcut totul pentru ceilalţi, dar la mine nu s'a mai gândit nimeni, aşa că eu am fost în pierdere, iar în momentul în care am făcut ceva pentru mine, mi s'au reproşat multe, iar eu nu pot să înţeleg de ce. De ce toată lumea se aşteaptă să fiu atât de înţelegătoare şi sa fiu de acord cu orice? Şi mai ales, de ce toată lumea crede că eu pot să mă ridic singură? Aşa e, am făcut'o până acum, dar nu mai pot. Nu mi'am lăsat prietenii să cadă, i'am prins la timp, dar pe mine cine mă prinde? Au apărut norii şi de aici până jos, nu mai este decât un pas. Am şi eu nevoie să mă asculte cineva şi să mă prindă cineva la timp. Încep să cred că nu mă destuinuiesc cui trebuie şi nu îmi deschis sufletul în faţa cui merită. Dar, sinceră să fiu, ar trebui să'mi fie ruşine, pentru că ar fi trebuit să fiu deja obişnuită cu aşa ceva. Poate că greşesc prea mult când sunt dură, indiferent de persoană, dar numai aşa pot rămâne sus. Şi eu am greşit, nu zic nu, dar s'au spus multe, care au adus norii desupra mea şi cum spun de obicei, iert, dar niciodată nu uit ...

Friendship .. :-<

Îngheţ ...

Încet, îngheţ şi mă simt de parcă nu’s, încet, mă ridic, dar nu ajung prea sus. Încerc să zbor, dar nu mai am aripi, încerc s’ajung, dar nu ştiu cum. Întreb, dar fără vreun răspuns, unde sunt? Unde am ajuns? Dar cad în gol, până mă izbesc de ceva tare, rece şi fără pic de viaţă. Nimic nu e în jurul meu, sunt singură, iar, şi tristă. Strig, dar nu mi se răspunde, ţip, dar nimeni nu mă aude. Unde să fug, spre cine să mă duc, când nimeni nu e în preajmă? Mă uit în jur, dar e numai întuneric, mă uit spre cer, dar nu văd nimic. Mi’e frig şi parcă nu mai am timp, s’ajung acolo unde eşti. Te depărtezi, eşti ca o fantomă, a trecutului, prezentului şi chiar viitorului. Tu ştii tot ce se întâmplă, dar nu te găsesc să poţi să’mi spui cine sunt. Văd imagini din viaţa mea, dar nu sunt eu, sau poate, da? Nu recunosc pe nimeni şi nimic ş’alunec iar şi iaraşi cad în întuneric ...

Need someone

Stau eu liniştită pe scaun şi mă gândesc cui să îi mai spun şi ce să îi mai spun. Nu convine nimănui dacă îi iau la rost, dar parcă nu e bine nici dacă nu le spun nimic. Mă macină acel ceva, şi nu ştiu cum să îi spun şi mai ales când să îi spun. parcă niciodată nu e momentul potrivit şi aştept şi tot aştept, dar mă apasă tot mai tare. E greu să spui unui prieten că ştii ceva şi mai ales să îi spui exact ce ştii, pentru că o să schimbe toată relaţia, iar eu nu vreau să se întâmple asta. Oare tot eu sunt de vină că s'a întâmplat asta? Cred că iar am făcut o greşeală şi nu mi'am dat seama la timp, de fapt, nu mi'am dat seama nici până la ora asta ce am făcut, dar revenind, vă spun că e greu ...

Promises

Câteodată se fac anumite promisiuni şi tu eşti foarte sigur că o să se ţină de promisiune, că nu o să te lase baltă, iar, dar iţi dai seama la un moment dat că şi'a băgat un crac în ea de promisiune. Când faci o promisiune ai grijă să nu o uiţi, că eu nu am cum să uit ce mi'ai promis. Trec cu vederea, dar se schimbă foaia. Nu mai zic nimic, pentru că nu are rost, dar greşeşti mult în privinţa mea. Nu mă cunoşti şi nici nu vrei să o faci şi pentru asta îmi pare rău. Poate sunt eu mai de modă veche, având în vedere faptul că în zilele noastre, foarte puţine persoane se mai ţin de promisiuni, dar eu ţin mult la aspectul ăsta. Nu dovedeşti încredere deloc şi nu ştiu unde o să ajungi cu asta. Dar te las şi tac ...

Men ... sometimes, very stupid >:P

O tipa super eleganta si frumoasa foc iese dintr-un bar cu un indice de alcool in sange foarte ridicat Merge leganandu-se spre masina ei, un BMW al anului, scump ca naiba, si incearca sa-i deschida usa cu cheia, dar starea ei de ebrietate o impiedica si pica in fund linga usa masinii... Cu picioarele deschise si fara chiloti, isi observa "pasarica" si cand o recunoaste incepe sa-i vorbeasca: - Din cauza ta am masina, - Din cauza ta am bijuterii - Din cauza ta am bani - Din cauza ta pot avea barbatul care vreau - Din cauza ta am ... Deodata incepe sa se pise... si ...duios ii replica: - Nuuu... nu plinge, maaaai, ca nu te cert !!!...

Omg!!!!!

Cum frate să fii un stres? Adică în puii mei nu te plictiseşti să pui mereu aceeaşi întrebare? Cum am spus, omg, chill maaaaaaa :))))). Că nu vine şi ne prinde :))))

Nu!!!

Nu vreau să mai vorbesc cu tine! - Pentru că ne certăm mereu!
Nu vreau să te mai văd! - Că poate ne luăm şi la bătaie!
Nu vreau să mai ascult ce spui! - Că vorbeşti numai prostii!
Nu vreau să mai am de a face cu tine! - Că îmi aminteşti de trecut!
Poţi să încetezi să mai suni? Poţi să încetezi să mă verifici? Am şi eu părinţi care pot face asta!


O să fac în curând o criză de nervi! Nu mai am nevoie de încă o bătaie de cap, îmi ajunge că am examene de dat. Nu mai am nevoie de tine, de foarte mult timp. Lasă-mă să trăiesc liniştită.

Aberez din nou (skip this post)

Câteodată e mult prea simplu să vorbeşti cu cineva despre ceva. Orice, nu contează ce. Sau cel puţin ţi se pare simplu. Ajungi în faţa persoanei respective şi nu mai ştii ce să îi spui sau cum să îi spui. De ce să îi spui că te macină ceva? Poate şi pe el îl macină ceva, dar nu vrea să-ţi spună, pentru că nu vrea să îi cari povara. Tu de ce ai face asta? Eu de ce aş face asta? De ce să îl încarc cu problemele mele? Nu pot să mi le rezolv singură? Aşa am făcut şi până acum şi nu m-am plâns. Dar parcă e mai bine când ai cui să îi spui. Te simţi mai bine, te eliberezi şi nu mai lupţi singură cu morile de vânt. M-am blocat. Aveam atâtea de spus când am pus degetele pe taste, dar m-am blocat aici. Nu mai am cuvinte, parcă ceva îmi răpeşte tot. Îmi ia zâmbetul de pe buze, cuvintele din gură şi toate gândurile. Sunt agitată, dar nu mai am nimic de spus.

Doar ea ...

Acum e doar ea ...
Aşa cum am fost şi eu cândva
Sper să fie mai bine aşa
Pentru tine şi pentru ea
Încerc să râd şi .. să dansez
De tine, încet să mă eliberez
E greu, nu ştii şi nici nu vrei ...
E greu, mi-e greu, te-am alungat ...
Încet mă sting şi iar te strig ..
Dar nu m-auzi, că este ea
Aşa cum am fost şi eu cândva ...

Smth (part 3)

Trecuse o săptămână aproape, de când nu mai auzise o şoaptă, de când nu mai simţise răcoarea care o învăluia şi o făcea să se simtă în siguranţă. Visa la o a treia întâlnire care întârzia să apară. Era foarte tristă, pentru că până şi o simplă prezenţă imaginară, sau nu, a părăsito, ce să mai ceară de la persoanele reale? A rămas singură acasă, părinţii fiind plecaţi la o petrecere sau ceva în genul, când deodată o trece un fior. Se ridică, işi scoate căştile din urechi, şi se uită în jurul camerei cu o speranţă că ar fi el, dar văzu că era doar fereastra care s-a deschis aşa din cauza vântului de afară. Puţin tristă, s-a aşezat iar în pat, cu laptopul în braţe şi căştile în urechi, vazându-şi în continuare de lectura ei. Dar în clipa următoare tresări când simţi atingerea cuiva pe umărul ei gol. S-a întors speriată, dar nu era nimeni. Atunci i-a apărut zâmbetul pe buze.
- Tu eşti? Te-ai întors! Mă gândeam că până şi tu m-ai părăsit, dar nu e aşa.
- Mă plictiseşti.
- Adică? Atunci de ce te-ai mai întors? Să te plictisesc iar? Pleacă!
- Nu am să plec nicăieri. Mă plictiseşti cu atâtea întrebări. Sunt aici să te ascult, dar dacă nu vrei să vorbeşti am să plec.
- Nu pleca! Arată-te, te rog. Vreau, totuşi, să ştiu şi eu cu cine vorbesc. Să nu înnebunesc vorbind cu pereţii.
- Ha! De parcă aş face ce spui tu. Nu mă face să râd fetiţo!
- Eşti rău şi nu cred că meriţi să afli ceva de la mine. Nu am ce să-ţi spun. Mai bine pleci şi nu te mai întorci!
- Eu plec, dar tu mă vei chema înapoi şi voi veni. Apropo, înainte să plec, trebuie să-ţi spun ceva.
- Spune şi pleacă mai repede.
- Eu ştiu tot, dar sunt pedepsit să vin la tine şi să te ascult de căte ori ai nevoie. Asta este povara mea şi crede-mă că nu-mi face deloc plăcere micuţă îngâmfată.
- Nu sunt îngâmfată! (dar el deja plecase). Cum să-mi spună aşa ceva? Eu sunt drăguţă cu toată lumea. El este un rău şi nu am de ce sa-mi doresc să-l mai văd vreodată. Nemernicul!