Poveste

Poveste lor a început într-o zi frumoasă de vară ( De ce oare toate încep într-o zi frumoasă de vară ? ). Poveste care s-a terminat parcă mai repede decât a început. E trist când ajungi să ai încredere numai în cel care îţi spune că te iubeşte. Mai apoi afli că nu te iubea, sau cel puţin asta denotă din toate acţiunile întreprinse de el. Oricum, a început atunci şi s-a terminat undeva în mijlocul primăverii după 3 ani. Wow cât timp ! Cum poţi avea atâta timp încredere într-o persoană ? Dar apoi cum poţi trece peste ? E greu să te uiţi în jurul tău şi să vezi atâta lume. Atâta lume care îţi vrea binele ... sau poate răul ? În cine mai poţi avea încredere ? La suferinţa ei au fost mai mulţi factori care au contribuit. O bună prietenă .. trist, nu ? Cât de bună era ? Sau este ? Sau poate nu mai este deloc .. Nu are nicio relevanţă, cum am spus întotdeauna, totul se iartă, nimic nu se uită. Mai apoi mai apare încă una, aşa-zisă prietenă şi ea şi apoi încă una şi încă una. Oare ce criterii în a alege prietenii avea ? Îmi vine să râd, oare de ce nu poţi fi prieten cu cineva doar pentru a ajuta ? De ce mereu aşa-zisu prieten trebuie să urmărească ceva ? Foarte haios este că ea nu a scăpat de asemenea prieteni. O urmăresc din umbră, fiecare urmă pe care o lasă ea, este adulmecată de ei, de ele .. Cumplit când te gândeşti că ai vrut să nu ieşi niciodată din anonimat, că ai vrut să nu atragi atenţia asupra ta, iar acum parcă eşti înconjurat de crocodili, într-o mlaştină. Şi totuşi, ea nu poate spune că vrea ceva ? Nu, niciodată. Consideră că nu merită destul de mult un lucru, că tot ceea ce vrea de fapt e al altei persoane. Şi totuşi, dacă nimeni nu-i lasă şi ei, ea de ce să lase altcuiva ? E tristă, dar zâmbeşte mereu, oare cum reuşeşte ? Ar vrea să iasă să se plimbe, dar e bine în casă, la căldură, cu muzica încântându-i auzul. Ce-i drept, muzica e singurul ei prieten, singura care o ascultă, sau cel puţin, care nu comentează niciodată. E tristă ...