marți, iulie 07, 2009

Deschide sufletul ...

Mă simt de parcă m-aş ascunde de tot ceea ce mă înconjoară, de parcă aş fugi de toţi cei ce se apropie. Şi resping orice şi pe oricine nu cunosc, nu vreau nimic nou şi nu am nevoie de surprize în viaţă. Alerg neîncetat, dar mă lovesc de oameni noi, iar când încerc să schimb direcţia, realizez că nu am unde să fug. Sunt înconjurată de necunoscut, sunt în mijlocul unei lupte ce o duc cu mine însămi. Nu am curajul să mă apropii, dar nici măcar de-a încerca. Sunt într-un mare labirint, ce portiţă de scăpare, n-are, dar eu am ameţit la cât de mult m-am învârtit şi cât m-am răsucit, încercând să ies, sau măcar să găsesc drumul spre mine, spre sufletul meu, spre copilul ce încă se află în mine, doar că s-a ascuns din cauza întunericului. Oricum aş încerca, oricât m-aş zbate, nu am să găsesc măcar o cheiţă a portiţei, pentru că e mult prea bine ascunsă printre tufişuri, printre ruine şi ziduri înalte.
Mă simt captivă în propriul meu trecut şi mi-e teamă să nu devin claustrofobă, iar zidurile din jurul meu parcă încep să mă strângă într-un colţ al camerei. Dă-mi o mână şi ridică-mă din gaura ce mi-a sorbit şi ultima putere de a trăi. Ajută-mă să ies din labirintul ce mi l-am creat pentru a mă apăra de tine. Am nevoie de tine, chiar dacă nu te vreau !

Niciun comentariu: