duminică, ianuarie 24, 2010

Aducere aminte

Câteodată îmi mai aduc aminte de tine, destul de rar, dar când se întâmplă mă ia dorul. Dorul de ceea ce a fost mai frumos, de ceea ce am făcut cu tine şi de locurile unde am fost cu tine. De ce încă mă bântuie amintirea ta ? De ce trebuie să trăiesc în trecut, cel puţin o mică parte din mine încă o face. Ai greşit, dar am greşit şi eu. M-ai schimbat enorm, într-o fiinţă pe care o displac şi eu câteodată. Mi-e greu să mă mai apropii de cineva câteodată. Mi-e greu să mai aflu ce vreau de la mine, de la viaţă sau chiar de la alţii. Îmi pare bine că te-am cunoscut şi îmi pare rău că s-a terminat aşa. Mă doare amintirea ta, dar în acelaşi timp mă face mai puternică. Am trecut peste tot de mult timp, dar ceva încă mă urmăreşte. M-ai învăţat să iubesc, să urăsc, să iert, iar de fiecare dată când fac unul dintre aceste lucruri, îmi aduc aminte de tine, căci tu mi-ai arătat cum se face. Mi-e greu să mai iert, iar asta nu-mi place. Mi-e greu să mai iubesc, iar asta mă face să mă închid într-o lume nevăzută de nimeni şi să uit că sunt o persoană care încă poate fi iubită. Mi-e atât de uşor să urăsc, ah şi ce urăsc asta ! Nu te urăsc, dar nici nu te iubesc, pur şi simplu îmi eşti indiferent. Nu ai crezut niciodată că pot deveni o aşa "scorpie" cum spuneai tu odată, dar uite-mă ! Asta sunt, asta am devenit şi totul din cauza ta. Sau poate e vina mea, că am iertat ? Că te-am iertat atunci când ştiam oricum că o să o faci iar ? Am vrut să încerc, simţeam că pot face ceva să schimb totul, dar mai mult rău mi-am făcut. Tu oare ai uitat ? Eu nu şi nici nu o să o fac. Amintirea ta mă întăreşte, mă face să cred că pot trece peste orice, din nou, cu zâmbetul pe buze. Am tot încercat să o iau de la capăt, dar până acum nu am găsit persoana potrivită. Câteodată urăsc cerul şi toate stelele din cauza ta. Acel cer pe care odată îl iubeam enorm. Acel cer care mă asculta când aveam nevoie să vorbesc cu cineva. Parcă toată natura mi-a întors spatele din cauza ta. Până şi florile mă privesc cu ură, sau cel puţin asta simt eu. Nu mai sunt demnă de nimic ? Chiar atât de "scorpie" sunt ? Şi oare de ce încă zâmbesc ? Mă uit în fiecare zi în oglindă şi îmi spun de fiecare dată: "De ce zâmbeşti? Oricum nu observă nimeni. De ce încă mai suferi, doar a trecut atâta timp. De ce ai fost proastă ? De ce ai crezut ? ", după care zâmbesc şi merg mai departe cu o lacrimă în ochi care stă să cadă. Nu cred că vei citi vreodată rândurile astea, dar dacă o vei face, te rog nu da niciun semn de viaţă. Nu suna, nu veni, nu te gândi la mine, că voi ştii şi te voi urî din ce în ce mai mult. Încep o nouă viaţă, fără tine în ea, o viaţă mai fericită şi mult mai plină de zâmbete. Aici te las pe tine, îţi spun "La revedere!" şi sper să nu ne mai vedem !

Niciun comentariu: