Mi'e dor de vremea aceea când eram mică şi nu mă interesa de nimeni şi de nimic. Atunci când ceilalţi copii, chiar dacă erau răi, le trecea, mai bine spus, ne trecea orice supărare în clipa următoare. Frumoasele clipe petrecute cu părinţii, plecările în concedii şi plimbările prin parc alături de ei. Acum te rogi de ei să meargă la un grătar, doar noi, familia, fără unchi, mătuşi şi veri. Puţini sunt cei care îşi doresc să se mai întâmple asta, iar eu mă număr printre ei. Nu poţi şti ce se va întâmpla mâine cu ei, familia ta, sau chiar cu tine. Îţi doreşti să petreci tot mai mult timp cu ei, dar mereu se iveşte câte un obstacol în a face asta şi se mai duce o zi fără ei.
Îmi pare rău să spun că si eu fac asta. Uit că mai trebuie să petrec ceva timp şi cu ei şi toată ziua o petrec cu prietenii, dar nu ei m'au crescut şi nu m'au hrănit. E trist că se întâmplă asta. Îmi doresc doar ca ei să'mi fie alături cât mai mult timp de acum încolo, astfel să încerc să recuperez timpul pierdut acum, în adolescenţă.
Păcat ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu