joi, ianuarie 29, 2009

Prima plecare pe anul ăsta

Şi mâine plec la Mangalia. E o vreme urâtă rău, dar eu plec. Am nevoie de linişte şi pace şi astea nu le pot avea decât dacă părăsesc Bucureştiul pentru un week-end. Doar eu şi Oana, două nebune, în căutare de linişte. Poate o să răspund la telefon, sau poate nu, depinde cine sună şi cel mai mult depinde de starea pe care o să o am. În principiu, ar trebui să mă întorc de acolo cu zâmbetul pe buze, dar nenumărate sunt căile Domnului, aşa că nu se ştie niciodată. Prefer să uitaţi trei zile de mine şi să nu încercaţi să mă sunaţi, pentru că de asta fug. De stresul care m'a cuprins în Bucureşti, de stresul care m'a învăluit de la atâtea telefoane şi mesaje. O să fiu într'un relax total, cel puţin aşa aş vrea, cu toate că sunt sigură că toată lumea o să'şi dea seama că exist, că încă mai trăiesc. Sper doar să mă ajute plecarea asta şi să mă liniştească, pentru că este o perioadă foarte calmă şi ştiţi cum se zice, calmul dinaintea furtunii. Nu aş vrea să am parte de aşa ceva şi dacă o să apară vreo "furtună", măcar să fiu calmă când mă întorc.

Niciun comentariu:

sustin blogosfera feminina