luni, iunie 15, 2009

Întotdeauna cu gândul la noi ...

Ca în fiecare zi, o mică ceartă, o mică tachinare, un simplu cuvânt spus fără a fi gândit, îmi acoperă zâmbetul, îmi înlăcrimează ochii, dar am promis că nu o să mai pierd vreo lacrimă pentru nimeni, niciodată. Singurele ce vor pica, vor fi întotdeauna pentru familie, părinţi, bunici, fraţi, surori ... Şi totuşi zâmbesc şi tac şi trec peste tot, dar pentru ce sau pentru cine? Rezist, dar nu pentru mine ci pentru noi. Noi toţi suntem o familie. Atunci când am avut nevoie de voi, aţi fost lângă mine, din umbră, pentru că nu am permis să vă apropiaţi prea mult, iar eu la rândul meu, am fost pentru voi, cu voi, langă voi, indiferent de zi, ora sau minut. Sunteţi o a doua familie pentru mine, pe care ştiu că nu o voi uita niciodată, indiferent ce se va întampla. Câteodată, când mă întorc acasă, pe stradă, cu căştile în urechi, zâmbesc, pentru că fiecare loc pe unde trec în fiecare zi, îmi aduce aminte de cel puţin unul dintre voi. Şi am scris toate astea doar pentru că am o mică rugăminte. Vă rog doar să mă ascultaţi şi să mă înţelegeţi orice ar fi. Simt că ceva nu este în regulă ... Dar unii lângă alţii vom rezolva totul şi sunt sigură că vom trece peste orice problemă, indiferent de cât de gravă este. Vă iubesc dragii mei şi mi-e foarte dor de voi în fiecare minut din zi sau noapte.

Niciun comentariu:

sustin blogosfera feminina