Amintiri

Am avut ocazia sa imi amintesc gandurile si sentimentele de acum ceva ani, sa imi dau seama ce gandeam si cum ma influenta iubirea pe atunci. Am realizat ca am fost foarte naiva si ca nu m-am schimbat foarte mult.
Am avut parte de o iubire frumoasa, dar totusi coplesitoare. O iubire sincera si care s-a dovedit a fi eterna. Inca imi mai zboara gandul la ce a fost, inca imi mai este dor de copilul din interiorul meu care zambea tot timpul si care nu avea alta grija in afara temelor si scolii.
Nu regret nimic din ceea ce am facut sau am spus, as fi ipocrita sa o fac. Am realizat pe parcursul anilor ca asa iubire o ai o singura data in viata, atunci cand esti mic si naiv si cand totul ti se pare usor, fara griji, fara stresul cu banii. Mi-e dor de o dragoste asa, dar oricat de frumos ar fi fost, nu cred ca as vrea sa ma intorc la cine eram odata.
Am crescut, m-am maturizat si am realizat ca luam totul ca pe o joaca, visam la printi si printese si credeam ca pot avea lumea intreaga doar daca as pocni din degete. Acum mi-am dat seama ca nu se putea intampla asta.
Nimic nu poate fi etern, nici macar iubirea nu este. La un moment dat totul se schimba, incepand cu mine si el, noi, un cuvant simplu si scurt. Usor de spus, e adevarat, dar dureros cand realizezi ca il spui degeaba sau cand esti singurul/singura care crede in puterea lui.
Traim din amintiri, ne hranim cu ele tot timpul, asa ca eu nu o sa renunt niciodata la ele. Inveti din greseli, asa ar trebui, de ce n-ai invata si din amintiri, placute sau mai putin placute, ele ne invata cum sa zambim sau sa ne intristam atunci cand auzim o melodie care ne-a fost preferata la un moment dat al existentei noastre.