sâmbătă, decembrie 06, 2008

Kind'a sad or somethin' like that

Tocmai ce mă uitam la un film pe Prima TV şi am înţeles ceva ce toată lumea trebuie să înţeleagă, sau măcar să ştie. Viaţa e totuşi mult prea scurtă pentru a nu iţi urma visele. Adică gândiţi-vă aşa: dacă vreau o carieră, trebuie să muncesc pentru ea şi asta înseamnă că nu mai am timp pentru mine, dar dacă eu îmi construiesc cariera respectivă şi a doua zi m-am dus, am dat colţul sau cum mai vreţi voi să-i spuneţi? De ce să trăim cu atâtea griji, când am putea pur şi simplu (sau nu chiar aşa de simplu, dar in fine) să încercăm să rezolvăm orice problemă cu calm şi răbdare, în aşa fel încât să mai şi zâmbim din când în când. Cred că am luat-o puţin pe arătură, am deviat de la subiect. Nu ştiu şi nici n-am de gând să recitesc. Azi nu vreau să-mi fac timp să mă corectez. Vreau să fac greşeli la fel ca toată lumea (rare, dar sunt şi alea :D) şi să mă corecteze alţii. Hai să zâmbim, cât mai mult. În primul rând, să ştii şi voi, că nu zâmbiţi pentru alţii, ci pentru voi, să vă simţiţi voi bine. Nu avem nevoie de o lovitură, să-i spun aşa, (că nici măcar nu vreau să mă gândesc că s-ar mai putea întâmpla ceva grav cuiva pe care cunosc) sa ne dăm seama că viaţa merita trăită. Ştiţi versul ala: Don't worry, be happy!




Eu v-am pupat de la distanţă şi vă las că poate vreţi şi voi să vă continuaţi ascensiunea pe plan profesional şi bineînţeles să uitaţi să mai zâmbiţi.


Fuse o glumiţă, dar nu uitaţi, ZÂMBIŢI că vă bat (virtual, dar merge şi aşa :D)

Niciun comentariu: