miercuri, decembrie 17, 2008

Smth

Era întuneric, se grăbea să ajungă acasă. O aştepta încă o ceartă cu mama ei, pentru că întârziase iar şi ca de obocei, telefonul nu mai avea baterie, dar mama ei crede că l-a închis intenţionat. Mai mai că alerga în drum spre casă, ce-i drept, îi era cam greu să alerge pentru că avea o pereche de pantofi cu un toc subţirel, care ar fi cedat în momentul în care ar fi mărit pasul.
În acel moment, ea nu se mai gândea la pantofi sau că era obosită, doar vroia să ajungă acasă, să nu aibă iar o ceartă interminabilă cu mama ei, care mai apoi îi spunea şi tatălui ce a făcut fata lor cuminte.
Străzile deveneau din ce în ce mai pustii, sau cel puţin, aşa i se părea ei, în intunericul nopţii. Se simţea de parcă ar putea fi în orice clipă absorbită în întunericul nopţii, iar de acolo nu ar mai fi putut vreodată ieşi. Începuse să se înjure pentru că iţi uitase mp3-ul acasă. Măcar aşa nu se mai simţea singură, era cu muzica ei, lucrul ce o calma întotdeauna şi o ajuta să gândească în cele mai dificile momente. Iar telefonul, fără baterie, nu avea ce face cu el, nu avea cum să sune pe cineva să o ţină de vorbă până ajungea acasă. Deodată parcă aude ceva în spate, probabil e doar un câine care a trecut rapid pe aleea din spatele ei.
Dar simte un fior, care o cuprinde cu totul, îi ajunge până în oase. Se acoperă mai bine cu haina şi grăbeşte pasul către casă, dar parcă acea răcoare este mai rapidă şi o înconjoară, obligând-o la un moment dat să se oprească. Speriată, cu jumătate de gură, a întrebat dacă e cineva acolo, dar nimeni nu i-a răspuns.
A simţit o atingere rece pe obraz, apoi totul a dispărut. Şi-a continuat drumul către casă, de data asta realmente grăbită ...

Niciun comentariu: