Smth (part 2)

Erau doar ea şi câţiva oameni în dimineaţa aceea, în autobuz. Cum se făcea să fie autobuzul aşa gol? Îşi dorea câteodată să fi avut şi ea o prietenă cu care să se întâlnească dimineaţa, în drum spre liceu. Era destul de greu, ca ea să fie fata mult iubită de tot liceul, dar fata care nu avea niciun prieten cu care să vorbească. Ce e drept, toată lumea o vroia de prietenă, dar pentru ce? Să se uite lumea din liceu şi la ei mai frumos? Nu se merita o prietenie pe interes pentru ea, care avea mare nevoie de cineva pe umărul caruia să plângă. Mai avea puţin şi ajungea la liceu, avea căştile în urechi, dar deodată simţii iar fiorul acela, care o înconjură imediat, care o copleşea. Puţin tremurând, întrebă cine este şi ce vrea de la ea, dar acea prezenţă refuză să vorbească. Speriată, fata se ridică în picioare, hotărâtă să coboare la prima staţie, apoi să meargă pe jos spre liceu. Şi aşa, nu mai avea decât două staţii până la destinaţie, dar o voce dulce şi în acelaşi timp batjocoritoare i-a şoptit la ureche să nu coboare, că oricum nu avea cum să scape de el. Fata s-a conformat, aşezându-se iar pe scaun şi gândindu-se dacă ar face bine să mai întrebe încă o data cine este. Ezitând, a simţit cum prezenţa se depărta din ce în ce mai mult. Acum dorea să o mai simtă, credea că şi-a găsit prietenul căruia să îi spună tot ce o măcina. Dar aştepta, să mai apară o data ...