Silence and meditation

E liniştitor, e frumos, e ... probabil cea mai potrivită vreme pentru a sta şi a cugeta. La ce? La orice! Orice iţi trece prin cap. Iubitul, iubita, poate unii prieteni, mai buni, mai răi. Orice e posibil. Dar eu? La ce mă gândesc? Habar n-aveţi. Dar problema cea mai mare este că nici eu nu prea ştiu. Mă gândesc la unii prieteni pe care nu i-am mai vazut de ceva timp. Mi-e dor de ei. Am petrecut o întreagă vară împreună, iar acum fiecare e cu facultatea, liceul lui. Mă mai gândesc la un „locşor” care mi-e foarte drag. Locul unde am crescut, acele uliţe pline de praf, odata cu venirea caldurii si secetei. Acele uliţe pe care alergam neîncetat de dimineaţa până seara. Mai ştiţi dragii mei prieteni? Nu ne interesa mîncare, pat, ci doar apa dupa noi, ne era de ajuns. Dar mai dor îmi e când mă duc înapoi în trecut, închizând ochii, şi văd acele drumuri, de data asta fără praful acela înecător, ci doar pline de zăpadă. Acele imagini pe care încă le păstrez în minte, îmi aduc liniştea sufletească şi mă calmează în orice situaţie. Totul în jurul meu este plin de puritate, zăpadă albă, linişte, câteodată un pic înfricoşătoare, derdeluşuri şi tot ceea ce defineşte o iarnă superbă. Aceste lucruri te fac să renaşti de fiecare dată când le vezi şi-ţi dau încredere în tine şi în ceea ce faci. Aceste lucruri pe mine m-au liniştit şi mi-au permis să reflectez şi să mă gândesc de mai multe ori înainte de a face sau de a spune ceva. Vă spun un singur lucru, dragii mei cititori, care, banuiesc că nu-s prea mulţi, dar nici n-am nevoie, sinceră să fiu, găsiţi-vă un „locşor” în care să puteţi medita la nemurirea sufletului, dacă vreţi, şi unde puteţi analiza un lucru înainte de a-l spune sau face. :D