Îngheţ ...

Încet, îngheţ şi mă simt de parcă nu’s, încet, mă ridic, dar nu ajung prea sus. Încerc să zbor, dar nu mai am aripi, încerc s’ajung, dar nu ştiu cum. Întreb, dar fără vreun răspuns, unde sunt? Unde am ajuns? Dar cad în gol, până mă izbesc de ceva tare, rece şi fără pic de viaţă. Nimic nu e în jurul meu, sunt singură, iar, şi tristă. Strig, dar nu mi se răspunde, ţip, dar nimeni nu mă aude. Unde să fug, spre cine să mă duc, când nimeni nu e în preajmă? Mă uit în jur, dar e numai întuneric, mă uit spre cer, dar nu văd nimic. Mi’e frig şi parcă nu mai am timp, s’ajung acolo unde eşti. Te depărtezi, eşti ca o fantomă, a trecutului, prezentului şi chiar viitorului. Tu ştii tot ce se întâmplă, dar nu te găsesc să poţi să’mi spui cine sunt. Văd imagini din viaţa mea, dar nu sunt eu, sau poate, da? Nu recunosc pe nimeni şi nimic ş’alunec iar şi iaraşi cad în întuneric ...